Postări
Daniel-Catalin Cretu
.Postat în Oamenii...
E rau sa nu iubesti oamenii din jur... Sa nu-i iubesti pentru ca ti-e frica de ei sau ii dispretuiesti... Cu cat trece timpul, dispar pe rand #prietenii, duiosii, fraternitati, #relatii, iubiri... Omul are darul de a strica frumusetea si maretia lucrurilor simple... De ce ne azvarlim in vartej, unii asupra altora?... Ce mai avem de impartit cu viata si intre noi?... Cum spunea Sartre: "iadul = ceilalti oameni"... Ne izolam si avem impresia ca suntem liberi... Liberi in colivie, aratandu-ne infrangerea in fata vietii... Nu ma pot abtine de a ma gandi la falsul rationament al unui numar mare de pretinsi cunoscatori de oameni, care vor sa treaca intotdeauna dorinta drept #dragoste si bunatatea drept slabiciune... Din pacate, bunatatea este atitudinea omului care sufera!... Cei rai sunt nefericiti ptr. ca sunt egoisti, bolnavi sau pur si simplu rai... Si se vor bucura totdeauna de raul altuia!... Ne amagim cu totii daca credem ca in viata nu trecem decat singuri!... Ne nastem singuri, traim singuri si murim singuri... E rau sa nu iubesti oamenii... Da' parca uneori mai mult as iubi animalele...
Daniel-Catalin Cretu
.Postat în Singur cu mine...
... da' discutand cu voi :smile: In momentele acelea in care raman singur cu mine insami am senzatia acuta de gol... Am auzit deseori oameni spunand ca se simt goi pe dinauntru, pustiiti... Si m-am gandit... Si daca asa si e?... Daca in esenta fiinta umana e fundamental goala?... Ce ne da atunci senzatia de plin, de implinire?... #Relatiile, #reteaua sociala in care existam, #socializam, iubim, uram... Intotdeauna in #relatie cu altcineva am reusit sa ne oglindim, sa ne vedem, sa avem constiinta faptului ca existam, ca viata noastra are un sens... Asta inseamna ca daca inceteaza relatia atunci revenim la starea noastra naturala,... la gol... Daca starea noastra naturala e de gol interior inseamna ca tot ce ne umple e ceva artificial, e ceva provocat, cautat, facut anume din exterior... Ceva care nu ne apartine, pe care nu-l putem mentine la nesfarsit.... Si imi dau seama ca nu suferim de prea gol, ci de prea plin... Suferim de o iluzie!   Exista munti dincolo de munti si cer dincolo de cer... Dar noi dincolo de noi... noi oare existam?
Daniel-Catalin Cretu
.Postat în Tastatura...
Degetele ii aluneca febril pe tastatura, scriind cu nerabdare inca un mesaj... Si inca unul... Sta cu ochii pironiti pe "fereastra" messenger-ului, asteptand tremurand sa vada ce-i raspunde... "is typing a message"... Dureaza prea mult, cele cateva secunde pana apare mesajul propriu-zis par o eternitate... Zambeste incantat, cu gura pana la urechi... Raspunsul il umple de satisfactie, de bucurie.... Raspunde imediat si tot asa, poate continua la infinit... A devenit comunicarea pe net avatarul relatiilor interumane?... Se pare ca da, monitorul a luat locul contactului vizual, tastatura a inlocuit corzile vocale, mouse-ul e un surogat al atingerilor, al mangaierilor... Poti initia o #relatie printr-un click potrivit... Poti inveseli pe cineva printr-un simplu copy-paste al unui banc, al unei poante hazlii... Primite pe email, desigur.... De la altul care n-a retinut-o (nimeni nu mai retine nimic, doar avem arhive), a primit-o si el de la altii si tot asa... Poti ilumina un suflet cu o vorba de #dragoste sau poti provoca lacrimi printr-un cuvant urat... Daca te superi, il stergi din lista de #prieteni... Sau ii blochezi accesul... Palma data la suparare unui imbecil care te-a agresat verbal este inlocuita de ignora user, blocheaza user, adauga in lista neagra... Neagresiv, curat, eficient si politicos, nu?... Daca ti-e drag sau simpatic, e in lista de #prieteni... Sau alba... sau ce culoare o mai avea, roz-bonbon cu picatele verzi sau cu inimoare, etc... Pe net avem curaj... Putem spune orice, sarim peste multe etape intermediare, specifice infiriparii unei #relatii... Suntem in secolul al doilea al vitezei, mult mai accelerat decat anteriorul, o idila se poate isca in cateva zile... Si tot asa de repede poate sfarsi... Socializam mai mult online decat real... Crezi ca poti cunoaste un om numai din felul de a scrie, fara sa-l privesti in ochi, fara sa-i vezi gesturile... Poti avea noroc, desigur, sa intuiesti cu exactitate firea lui, sa fie exact ceea ce cautai... Dar cati au norocul asta? Nu sunt un retrograd... E mult mai accesibila interactiunea virtuala... E mult mai simplu sa cunosti oameni de calitate pa care n-ai fi avut poate sansa sa ii intalnesti in realitate... Si mai e si reversul, oamenii josnici pe care e preferabil sa ii intalnesti doar in virtual... Iti plimbi degetele pe taste si ii simti pielea catifelata infiorandu-se... Ii sorbi cuvintele scrise in locul saruturilor patimase... Privesti in monitor si-ti umpli narile de parfumul trupului ei/lui... E o relatie care poate crea dependenta... As prefera realul...