Când îmi plec fruntea pe mână Fuge gândul meu pribeag Şi mă cred că-ţi sunt stăpână Ţie, vecinic mie drag. Şi mai cred, ca altădată, Că tu mie te închini, Şi cu inima-ntristată Greu, de dorul meu suspini. Atunci câte sunt în lună, Câte-n stele şi poveşti Trec prin mintea mea nebună Socotind că mă iubeşti. Dar tresar… şi de pe mână Ridicând fruntea încet, Eu din visu-mi de stăpână Tristă roabă mă deştept. PS: Tulai..sper sa nu ma azvarli din club, daamnn!!:)))))