Când ai început să mă dezbraci, mi-ai oferit mereu diferite haine pe care le-aș putea purta în lume. M-ai dezbrăcat de priviri și mi-ai oferit în schimb luminițe în ochi. Mi-ai alungat grijile ce mă țineau lipită de pământ și mi-ai oferit fluturi în stomac ce m-au învățat să zbor. Mi-ai luat încruntările și mi-ai oferit zâmbete. Mi-ai deschis brațele, până atunci încrucișate pe post de scut, în momentele în care încercam să vorbesc despre mine și m-ai învățat să stau dreaptă și să arunc la gunoi teama că aș putea fi judecată pentru un trecut ce nu e atât de incriminator precum spun unii. Mi-ai zis că oamenii înțelepți nu mă vor judeca pentru asta, iar pe restul aș putea foarte bine să îi consider rufe murdare. [img]http://www.clubinterzis.ro/file/attachment/2016/02/0f7e2b6eeb11908acb6f510000cc4bdd_view.jpg[/img] Mi-ai arătat că nu există „nu pot”, „nu sunt frumoasă”, „nu voi reuși” și că eu sunt cea mai importantă pentru mine. M-ai dezbrăcat de mine ca să mă pot vedea așa cum sunt. Mi-ai zis că am un suflet bun și că nu sunt Crăiasa Zăpezii, cum spun ceilalți. Apoi, când ai văzut că am încredere, te-ai dezbrăcat și tu. Și știu că nu ți-a fost ușor, știu că ți-a fost la fel de teamă cum mi-a fost și mie. Fiecare avem un cocon al nostru. Cândva ziceam că mi-ar plăcea să trăiesc în el pentru totdeauna. Să fie indestructibil, astfel încât nimeni, niciodată să nu mai poată pătrunde în el. Mulți au intrat, m-au dezbrăcat și m-au lăsat goală. M-au amăgit spunându-mi că mă vor lasă să pătrund în coconul lor, însă mi-au prezentat doar un unghi frumos decorat, în timp ce restul era plin de mizerie. M-au golit de tot ce era bun și frumos, iar apoi au plecat. Tu ai pătruns în coconul meu, m-ai dezbrăcat de el, însă nu mi-ai lăsat goliciunea la vedere. Ai știut când să mă dezbraci, ce să păstrezi și ce să dai jos și cum să faci asta. Acum nu mă simt goală în fața lumii așa cum am crezut. Pentru că TU ai avut grijă să mă protejezi. Mi-ai făcut loc în cămașa ta, dar m-ai avertizat că nu se știe pentru cât timp o vom împarți și mi-ai zis că trebuie să fiu independentă și să-mi croiesc și eu una. Ne cunoaștem fiecare particică din corp și din suflet. Am învațat cum să ne îmbrăcăm în față oamenilor și in fața cui să ne dăm jos haina. Știm ca nu vom răci și nu ne vom răci unul față de altul. Acum mi-e cald. Vino și dezbracă-mă! Sursa: Jurnalul unui Adam

[quote=35753] Când ai început să mă dezbraci, mi-ai oferit mereu diferite haine pe care le-aș putea purta în lume. M-ai dezbrăcat de priviri și mi-ai oferit în schimb luminițe în ochi. Mi-ai alungat grijile ce mă țineau lipită de pământ și mi-ai oferit fluturi în stomac ce m-au învățat să zbor. Mi-ai luat încruntările și mi-ai oferit zâmbete. Mi-ai deschis brațele, până atunci încrucișate pe post de scut, în momentele în care încercam să vorbesc despre mine și m-ai învățat să stau dreaptă și să arunc la gunoi teama că aș putea fi judecată pentru un trecut ce nu e atât de incriminator precum spun unii. Mi-ai zis că oamenii înțelepți nu mă vor judeca pentru asta, iar pe restul aș putea foarte bine să îi consider rufe murdare. Mi-ai arătat că nu există „nu pot”, „nu sunt frumoasă”, „nu voi reuși” și că eu sunt cea mai importantă pentru mine. M-ai dezbrăcat de mine ca să mă pot vedea așa cum sunt. Mi-ai zis că am un suflet bun și că nu sunt Crăiasa Zăpezii, cum spun ceilalți. Apoi, când ai văzut că am încredere, te-ai dezbrăcat și tu. Și știu că nu ți-a fost ușor, știu că ți-a fost la fel de teamă cum mi-a fost și mie. Fiecare avem un cocon al nostru. Cândva ziceam că mi-ar plăcea să trăiesc în el pentru totdeauna. Să fie indestructibil, astfel încât nimeni, niciodată să nu mai poată pătrunde în el. Mulți au intrat, m-au dezbrăcat și m-au lăsat goală. M-au amăgit spunându-mi că mă vor lasă să pătrund în coconul lor, însă mi-au prezentat doar un unghi frumos decorat, în timp ce restul era plin de mizerie. M-au golit de tot ce era bun și frumos, iar apoi au plecat. Tu ai pătruns în coconul meu, m-ai dezbrăcat de el, însă nu mi-ai lăsat goliciunea la vedere. Ai știut când să mă dezbraci, ce să păstrezi și ce să dai jos și cum să faci asta. Acum nu mă simt goală în fața lumii așa cum am crezut. Pentru că TU ai avut grijă să mă protejezi. Mi-ai făcut loc în cămașa ta, dar m-ai avertizat că nu se știe pentru cât timp o vom împarți și mi-ai zis că trebuie să fiu independentă și să-mi croiesc și eu una. Ne cunoaștem fiecare particică din corp și din suflet. Am învațat cum să ne îmbrăcăm în față oamenilor și in fața cui să ne dăm jos haina. Știm ca nu vom răci și nu ne vom răci unul față de altul. Acum mi-e cald. Vino și dezbracă-mă! Sursa: Jurnalul unui Adam [/quote] ...cand coconul e din otel armat..cand vom invata ca "eu pe tine, iar tu pe alta"?...