Ziua 12, fragment din Pagini de jurnal dintr-o relație adultă.
Casele de munte, noaptea, au farmecul lor aparte, farmec ce nu se găsește la casele din câmpie. Lumina nopții vine de la
un astru mai apropiat, printr-un cer mai rece, mai curat, vine pură, neamestecată cu luminile orașului.
Lumina nopții pătrunde în camere largi, tăcute, din piatră, prin ferestre de obicei mari, mai mari ca cele obișnuite.
Pătrunde în camerele tăcute, aflate departe de zgomotele activității umane. Aici doar brazii șuieră sub vânt, un șuier
filtrat până la un nivel de vibrație fundamentală când este perceput în interior.
În liniștea nopții, în camera luminată de lună, nu dormeam. Îmi aud inima bătând, alături de cele două femei, stau în pat
cu picioarele sub mine și privesc fereastra. Crestele unor munți se ghicesc în fundal. Este o priveliște deosebită. Lor
le aud răsuflarea, sunt entuziasmate ca și mine.
Simt o mână fermă cum mă atinge încet pe piept, se urcă pe el. Aud o șoaptă caldă în ureche:
- Doamne cum îți bate inima, o auzim de aici.
Cele două se apropie, îmi cuprind ființa, sunt între ele, mă atinge și cealaltă mână, palmele lor sunt unite deasupra
inimii mele. În liniștea nopții, îmi bate puternic.
- Și eu o aud, șoptește cealaltă lângă mine, și o simt cum pulsează ...
Le simt răsuflarea plăcut în urechi și respir întrerupt, cu inima zvâcnind.
Cele două femei, prietene din copilărie, femei mature acum, mă ating cu mâini calde pe piept, pe sub tricou, în liniștea
nopții din casa de munte. Aud suflarea lor fierbinte, o simt din ambele părți ale gâtului, simt în același timp că mă
topesc și încremenesc în loc.