Oamenii...

E rau sa nu iubesti oamenii din jur... Sa nu-i iubesti pentru ca ti-e frica de ei sau ii dispretuiesti...

Cu cat trece timpul, dispar pe rand #prietenii, duiosii, fraternitati, #relatii, iubiri...

Omul are darul de a strica frumusetea si maretia lucrurilor simple...

De ce ne azvarlim in vartej, unii asupra altora?... Ce mai avem de impartit cu viata si intre noi?... Cum spunea Sartre: "iadul = ceilalti oameni"...

Ne izolam si avem impresia ca suntem liberi... Liberi in colivie, aratandu-ne infrangerea in fata vietii...

Nu ma pot abtine de a ma gandi la falsul rationament al unui numar mare de pretinsi cunoscatori de oameni, care vor sa treaca intotdeauna dorinta drept #dragoste si bunatatea drept slabiciune... Din pacate, bunatatea este atitudinea omului care sufera!... Cei rai sunt nefericiti ptr. ca sunt egoisti, bolnavi sau pur si simplu rai... Si se vor bucura totdeauna de raul altuia!...

Ne amagim cu totii daca credem ca in viata nu trecem decat singuri!... Ne nastem singuri, traim singuri si murim singuri...

E rau sa nu iubesti oamenii... Da' parca uneori mai mult as iubi animalele...

Postează răspuns

Adesea, omul îÅŸi este singur cel mai mare duÅŸman. Cicero

azi oamenii se dispretuiesc. toti ar vrea sa fie masculi alfa. nu vor fi! in loc sa ne iubim aproapele il macelarim. deh.....$

Poate că problema nu sunt „ceilalți”, ci așteptările noastre de la ei. Nu iubim mai puțin pentru că suntem profunzi, ci pentru că suntem răniți. Ne izolăm nu din libertate, ci din oboseală. Bunătatea nu e slăbiciune, e curajul suprem într-o lume care preferă cinismul pentru că doare mai puțin. Da, ne naștem și murim singuri, dar între aceste două singurătăți avem o alegere: să fim ziduri sau punți. Iar cei care disprețuiesc iubirea nu sunt lucizi, ci flămânzi de ea.