Mariana-Sofia Zaharia - #DelfinariuConstanta #gandestepozitiv A...

Se incarca...

#DelfinariuConstanta
#gandestepozitiv
A fost odată ca niciodată, în marea și luminoasa clădire a Delfinariului din Constanța, o familie specială formată din trei delfini spectaculoși: Ni-Ni, Chen-Chen și tânăra vedetă, veterana zâmbetelor, Baby. Ei nu erau doar simpli locatari ai bazinului, ci adevărați artiști ai valurilor și cei mai buni prieteni ai copiilor care veneau să îi viziteze.Ni-Ni era cel mai înțelept și cel mai mare din grup. Cu mișcări elegante și o calmă autoritate, el era cel care dădea mereu tonul spectacolelor. Când antrenorii fluierau începutul reprezentației, Ni-Ni lăsa lenea deoparte și, cu o singură bătaie puternică de coadă, se înălța spre cer, atingând mingea suspendată la câțiva metri deasupra apei. Toată lumea din tribune izbucnea în aplauze, iar Ni-Ni se întorcea în imersie cu o piruetă mândră.

#DelfinariuConstanta #gandestepozitiv A fost odată ca niciodată, în marea și luminoasa clădire a Delfinariului din Constanța, o familie specială formată din trei delfini spectaculoși: Ni-Ni, Chen-Chen și tânăra vedetă, veterana zâmbetelor, Baby. Ei nu erau doar simpli locatari ai bazinului, ci adevărați artiști ai valurilor și cei mai buni prieteni ai copiilor care veneau să îi viziteze.Ni-Ni era cel mai înțelept și cel mai mare din grup. Cu mișcări elegante și o calmă autoritate, el era cel care dădea mereu tonul spectacolelor. Când antrenorii fluierau începutul reprezentației, Ni-Ni lăsa lenea deoparte și, cu o singură bătaie puternică de coadă, se înălța spre cer, atingând mingea suspendată la câțiva metri deasupra apei. Toată lumea din tribune izbucnea în aplauze, iar Ni-Ni se întorcea în imersie cu o piruetă mândră.

#ColineleArgesului
#gandestepozitiv
A fost odată ca niciodată, pe vremea când bătrânul râu Argeș își croia drumul printre dealuri domoale și păduri de stejari, o tânără pe nume Anca. Ea trăia într-un sat ascuns printre colinele Argeșului și era cunoscută de toți localnicii pentru bunătatea ei și pentru ochii de un verde adânc, aidoma apelor de munte.Anca iubea nespus un tânăr olar din sat, pe nume Radu. Cei doi își juraseră credință veșnică, iar Radu începuse deja să strângă cel mai fin lut de pe malurile râului pentru a le construi o casă. Însă fericirea lor a fost curmată brusc într-o toamnă, când oastea țării a chemat toți flăcăii de rând să apere hotarele de o invazie necruțătoare.
În noaptea dinaintea plecării, Anca și Radu s-au întâlnit pe cea mai înaltă colină, acolo unde pământul părea că atinge cerul.Radu i-a dăruit o mică amforă de lut ars.Amfora era modelată cu chipul ei și umplută cu apă limpede din Argeș.Tânărul i-a promis că se va întoarce înainte ca apa din vas să se usuce.Anii au trecut, iar războiul părea să nu se mai sfârșească. În fiecare zi, Anca urca pe coline, privea spre zările îndepărtate și vărsa câte o lacrimă fierbinte în amfora de lut, rugându-se ca Radu să fie ocrotit. Lacrimile ei, pline de dor și speranță, păstrau vasul mereu plin, ba chiar au început să dea pe dinafară.

#ColineleArgesului #gandestepozitiv A fost odată ca niciodată, pe vremea când bătrânul râu Argeș își croia drumul printre dealuri domoale și păduri de stejari, o tânără pe nume Anca. Ea trăia într-un sat ascuns printre colinele Argeșului și era cunoscută de toți localnicii pentru bunătatea ei și pentru ochii de un verde adânc, aidoma apelor de munte.Anca iubea nespus un tânăr olar din sat, pe nume Radu. Cei doi își juraseră credință veșnică, iar Radu începuse deja să strângă cel mai fin lut de pe malurile râului pentru a le construi o casă. Însă fericirea lor a fost curmată brusc într-o toamnă, când oastea țării a chemat toți flăcăii de rând să apere hotarele de o invazie necruțătoare. În noaptea dinaintea plecării, Anca și Radu s-au întâlnit pe cea mai înaltă colină, acolo unde pământul părea că atinge cerul.Radu i-a dăruit o mică amforă de lut ars.Amfora era modelată cu chipul ei și umplută cu apă limpede din Argeș.Tânărul i-a promis că se va întoarce înainte ca apa din vas să se usuce.Anii au trecut, iar războiul părea să nu se mai sfârșească. În fiecare zi, Anca urca pe coline, privea spre zările îndepărtate și vărsa câte o lacrimă fierbinte în amfora de lut, rugându-se ca Radu să fie ocrotit. Lacrimile ei, pline de dor și speranță, păstrau vasul mereu plin, ba chiar au început să dea pe dinafară.