Destinul #aldoilearazboimondial #povestideviata, #istorieromaniei, #aldoilearazboimondial, #poveștiadevărate, #emotie, #veterani Am sa va relatez o poveste reala auzita de la bunicul meu Mihailescu.Cand l-am cunoscut eram mica si el obisnuia sa ne povesteasca despre cum a fost pe front .Intr-o zi ne-a povestit mie si fratelui meu Ionel ,de ce are o a doua familie si nu mai e cu bunica noastra Safta. Iata povestea...👍👇eroului care a murit de două ori.Sacrificiul suprem al unui soldat român întors de pe front. Fluierul ascuțit al gloanțelor pe frontul de Est s-a stins brusc pentru sublocotenentul Mihailescu Vasile .Într-o zi geroasă din iarna anului 1942. Un glonte inamic i-a străpuns tâmpla, iar trupul lui a căzut inert în zăpada pătată de sânge. Când camarazii l-au găsit, nu mai avea puls. Numele lui a fost trecut rapid pe listele celor căzuți la datorie, iar în orasul său natal din inima Constantei , a ajuns o scrisoare oficială cu margini negre și o medalie postumă. Glontele din tâmplă și testul suprem al destinului. Povestea adevărată a unei iubiri amputate de război. Pentru soția lui, Safta, lumea s-a prăbușit. Rămasă singură la doar 26 de ani, cu patru copii mici care abia treceau de masă, a plâns un an întreg un mântuitor care nu avea să mai vină. Războiul adusese foamete, iar brațele ei de femeie singură nu puteau să hrănească patru guri flămânde și să muncească și pământul. După trei ani de lipsuri cumplite, Ion Marin, un consătean văduv și om așezat, i-a întins o mână de ajutor. Nu a fost vorba de o mare pasiune, ci de supraviețuire. S-au căsătorit, iar Marin a primit copiii lui Vasile ca pe ai lui, muncind din zori și până în seară ca să le pună pâine pe masă. Voi ce ați fi făcut în locul lui Vasile? Ați fi luptat pentru prima familie sau ați fi plecat, așa cum a făcut el? Credeți că Safta a greșit că s-a recăsătorit?👉👇continuare in comentarii...

#povesteMilitari #urbanfantasy Noaptea căzuse grea peste blocurile gri de pe Bulevardul Iuliu Maniu, iar neoanele chioare de la gura de metrou Gorjului abia dacă spărgeau întunericul. Printre gangurile înguste, unde ecoul sirenelor de poliție se auzea ca un fundal sonor permanent, se întindea adevăratul interior al lumii subterane din Militari. Nu era o lume a hărților, ci a regulilor nescrise.În spatele blocului , adăpostiți de umbra deasă a unor plopi bătrâni, trei băieți stăteau cu glugile trase pe o bancă scorojită. Pe fundal, dintr-o boxă portabilă, instrumentalul grav de la „M6” mormăia în bas, amintindu-le de unde au plecat. L., cel mai tânăr dintre ei, privea fix spre asfalt, strângând în mână un pachet mic, înfășurat în bandă izolier negru. Era biletul lui de intrare în brigadă sau biletul lui spre secția de poliție de pe Veteranilor.— Fii atent aici, ochelaristule, i-a retezat gândurile o voce groasă, venită de sub o șapcă cu cozorocul coborât. Era B., un tip crescut printre betoanele din Militari, care știa fiecare colț de stradă, fiecare ascunzătoare și fiecare om care conta. În ochii lui nu era frică, ci o răceală pe care o capeți doar când înveți de mic că nimeni nu-ți dă nimic gratis.— Pe straturile astea de ciment nu contează cine strigă mai tare la petreceri, a continuat B., aprinzându-și o țigară a cărei scânteie i-a luminat preț de o secundă tatuajul de pe antebraț. 👇Continuare în comentarii...