#Cismigiu #gandestepozitiv În inima orașului Bucuresti, ascuns de agitația bulevardelor mari, lacul din Parcul Cișmigiu părea desprins dintr-o pictură veche. Soarele după-amiezii cobora încet, îmbrăcând totul într-o lumină caldă, de chihlimbar.Valentin vâslea agale. Sunetul ritmic al lemnului care atingea apa era singura melodie a acelei zile de vară. În fața lui, fântâna arteziană țâșnea leneș din mijlocul stâncilor, transformând stropii de apă în mii de diamante sclipitoare înainte de a cădea înapoi în lac. Sălciile plângătoare de pe margine își înmuiau crengile lungi în apă, ca și cum ar fi vrut să-și răcorească frunzele verzi.Pe bancă, la umbra unui stejar bătrân, o văzu pe ea. Adelaida citea o carte, dar din când în când își ridica privirea spre lac. Valentin a zâmbit, a îndreptat barca spre mal și a ridicat vâsla, lăsând inerția să-l poarte spre destinație. Uneori, cele mai frumoase povești nu au nevoie de cuvinte, ci doar de un lac liniștit și de curajul de a trage la mal.