#luna #gandestepozitiv Luna plină, de un roz pal și cald, plutea pe cerul spălăcit al amurgului ca o barieră între zi și noapte. Sub ea, linia întunecată a pădurii de pe deal părea că își ține respirația, așteptând ca ultimele raze ale soarelui să dispară complet.În acea seară de mai, Valentin stătea pe prispa micii cabane de la marginea codrului. Aerul mirosea a iarbă reavănă și a libertate. Își amintea de legendele pe care i le spunea bunicul său despre „Luna Căpșună” – prima lună plină a verii, cea care vestea coacerea fructelor dulci și împlinirea dorințelor ascunse. Bunicul pretindea că, atunci când luna capătă această nuanță trandafirie, granița dintre lumea reală și cea a poveștilor devine subțire ca o foaie de hârtie.Privind discul luminos, Valentin a zărit o mișcare la liziera pădurii. Siluetele copacilor păreau să prindă viață sub lumina difuză. O căprioară singuratică a pășit timid din desiș, cu blana mângâiată de razele roz. S-a oprit, a privit direct spre Lună, apoi spre Valentin, ca și cum ar fi împărtășit un secret străvechi. În acel moment de liniște perfectă, agitația orașului din care Valentin fugise a dispărut complet. Natura își recâștiga drepturile, iar el devenise, în sfârșit, parte din ea.