#ColineleArgesului #gandestepozitiv A fost odată ca niciodată, pe vremea când bătrânul râu Argeș își croia drumul printre dealuri domoale și păduri de stejari, o tânără pe nume Anca. Ea trăia într-un sat ascuns printre colinele Argeșului și era cunoscută de toți localnicii pentru bunătatea ei și pentru ochii de un verde adânc, aidoma apelor de munte.Anca iubea nespus un tânăr olar din sat, pe nume Radu. Cei doi își juraseră credință veșnică, iar Radu începuse deja să strângă cel mai fin lut de pe malurile râului pentru a le construi o casă. Însă fericirea lor a fost curmată brusc într-o toamnă, când oastea țării a chemat toți flăcăii de rând să apere hotarele de o invazie necruțătoare. În noaptea dinaintea plecării, Anca și Radu s-au întâlnit pe cea mai înaltă colină, acolo unde pământul părea că atinge cerul.Radu i-a dăruit o mică amforă de lut ars.Amfora era modelată cu chipul ei și umplută cu apă limpede din Argeș.Tânărul i-a promis că se va întoarce înainte ca apa din vas să se usuce.Anii au trecut, iar războiul părea să nu se mai sfârșească. În fiecare zi, Anca urca pe coline, privea spre zările îndepărtate și vărsa câte o lacrimă fierbinte în amfora de lut, rugându-se ca Radu să fie ocrotit. Lacrimile ei, pline de dor și speranță, păstrau vasul mereu plin, ba chiar au început să dea pe dinafară.