Catalogul electronic nu iartă nimic... 📱❌
Astăzi, când un elev ia o notă, părintele primește notificare pe telefon în aceeași secundă. S-a dus farmecul, s-a dus și suspansul!Vă mai aduceți aminte de vremurile când carnetul de note era un adevărat „jurnal de bord”? 📖.👇 Voi ce note ascundeați cel mai des în carnet? Lăsați un comentariu!👍
Valentin privea ecranul telefonului pe care strălucea o notificare de la aplicația catalogului electronic: „Notă nouă: 9 la Istorie”. A zâmbit mecanic, a închis ecranul și a lăsat telefonul pe birou. Totul se întâmplase în mai puțin de o secundă. În cealaltă cameră, telefonul mamei sale a scos un sunet identic. Secretul dispăruse înainte ca el să apuce măcar să își pună manualul în ghiozdan.Bunicul său, așezat în fotoliul de lângă fereastră, l-a privit peste ochelari.— S-a dat alarma în tot cartierul? a întrebat bătrânul, glumind.Andrei a râs.
— Da, catalogul electronic nu iartă nimic. Voi chiar trebuia să mergeți cu carnetul la semnat pentru fiecare notă?Bunicul a lăsat ziarul deoparte, iar ochii i s-au luminat de amintiri.
— Carnetul de note, Valentin nu era doar o bucată de carton. Era un adevărat jurnal de bord, un obiect cu greutate. Când profesorul striga „Carnetele la control!”, inima îți sărea din piept.S-a rezemat mai bine în fotoliu și a continuat:
— Fiecare pagină avea povestea ei. Erau notele de 10 scrise cu mândrie, cu un pix gros, unde semnătura profesorului părea o operă de artă. Pe alea fugeai să le arăți părinților înainte să te descalți la ușă. Dar existau și notele de 4 sau 5. Atunci, carnetul devenea cel mai mare inamic. Îl ascundeai pe fundul ghiozdanului, sub cele mai grele cărți, de parcă greutatea lor putea șterge nota.
— Și cum aflau părinții? a întrebat Valentin.
#copilarie #scoala #nostalgie #vremurivechi #generatiaanilor90 #carnetdenote
#gandestepozitiv
Astăzi, când un elev ia o notă, părintele primește notificare pe telefon în aceeași secundă. S-a dus farmecul, s-a dus și suspansul!Vă mai aduceți aminte de vremurile când carnetul de note era un adevărat „jurnal de bord”? 📖.👇 Voi ce note ascundeați cel mai des în carnet? Lăsați un comentariu!👍
Valentin privea ecranul telefonului pe care strălucea o notificare de la aplicația catalogului electronic: „Notă nouă: 9 la Istorie”. A zâmbit mecanic, a închis ecranul și a lăsat telefonul pe birou. Totul se întâmplase în mai puțin de o secundă. În cealaltă cameră, telefonul mamei sale a scos un sunet identic. Secretul dispăruse înainte ca el să apuce măcar să își pună manualul în ghiozdan.Bunicul său, așezat în fotoliul de lângă fereastră, l-a privit peste ochelari.— S-a dat alarma în tot cartierul? a întrebat bătrânul, glumind.Andrei a râs.
— Da, catalogul electronic nu iartă nimic. Voi chiar trebuia să mergeți cu carnetul la semnat pentru fiecare notă?Bunicul a lăsat ziarul deoparte, iar ochii i s-au luminat de amintiri.
— Carnetul de note, Valentin nu era doar o bucată de carton. Era un adevărat jurnal de bord, un obiect cu greutate. Când profesorul striga „Carnetele la control!”, inima îți sărea din piept.S-a rezemat mai bine în fotoliu și a continuat:
— Fiecare pagină avea povestea ei. Erau notele de 10 scrise cu mândrie, cu un pix gros, unde semnătura profesorului părea o operă de artă. Pe alea fugeai să le arăți părinților înainte să te descalți la ușă. Dar existau și notele de 4 sau 5. Atunci, carnetul devenea cel mai mare inamic. Îl ascundeai pe fundul ghiozdanului, sub cele mai grele cărți, de parcă greutatea lor putea șterge nota.
— Și cum aflau părinții? a întrebat Valentin.
#copilarie #scoala #nostalgie #vremurivechi #generatiaanilor90 #carnetdenote
#gandestepozitiv
Catalogul electronic nu iartă nimic... 📱❌
Astăzi, când un elev ia o notă, părintele primește notificare pe telefon în aceeași secundă. S-a dus farmecul, s-a dus și suspansul!Vă mai aduceți aminte de vremurile când carnetul de note era un adevărat „jurnal de bord”? 📖.👇 Voi ce note ascundeați cel mai des în carnet? Lăsați un comentariu!👍
Valentin privea ecranul telefonului pe care strălucea o notificare de la aplicația catalogului electronic: „Notă nouă: 9 la Istorie”. A zâmbit mecanic, a închis ecranul și a lăsat telefonul pe birou. Totul se întâmplase în mai puțin de o secundă. În cealaltă cameră, telefonul mamei sale a scos un sunet identic. Secretul dispăruse înainte ca el să apuce măcar să își pună manualul în ghiozdan.Bunicul său, așezat în fotoliul de lângă fereastră, l-a privit peste ochelari.— S-a dat alarma în tot cartierul? a întrebat bătrânul, glumind.Andrei a râs.
— Da, catalogul electronic nu iartă nimic. Voi chiar trebuia să mergeți cu carnetul la semnat pentru fiecare notă?Bunicul a lăsat ziarul deoparte, iar ochii i s-au luminat de amintiri.
— Carnetul de note, Valentin nu era doar o bucată de carton. Era un adevărat jurnal de bord, un obiect cu greutate. Când profesorul striga „Carnetele la control!”, inima îți sărea din piept.S-a rezemat mai bine în fotoliu și a continuat:
— Fiecare pagină avea povestea ei. Erau notele de 10 scrise cu mândrie, cu un pix gros, unde semnătura profesorului părea o operă de artă. Pe alea fugeai să le arăți părinților înainte să te descalți la ușă. Dar existau și notele de 4 sau 5. Atunci, carnetul devenea cel mai mare inamic. Îl ascundeai pe fundul ghiozdanului, sub cele mai grele cărți, de parcă greutatea lor putea șterge nota.
— Și cum aflau părinții? a întrebat Valentin.
#copilarie #scoala #nostalgie #vremurivechi #generatiaanilor90 #carnetdenote
#gandestepozitiv
