Banc matematic@Sofi78 Singura demonstrație matematică pe care am înțeles-o și eu în școală... 📐 Cu toate astea, tot am rămas corigenta la logică.Si am picat bacu la mate de 3 ori. Voi ați trecut clasa? 😂👇 👉Morala daca Femeia =Cheltuieli ,atunci inlocuim femeia care este o necunoscuta cu termenul Pisica si obtinem Pisica =Cheltuieli.In concluzie i-ati un caine🐕😁👍.Dar daca ai si femeie si pisica esti autorul asumat al culegerii de matematica P.S.pentru solutii uita-te la finalul cartii! Stil logico-matematic, dar aplicată unei alte „probleme” universale: Pisica. Test la MATEMATICĂ Demonstrați că PISICA este stăpâna absolută a casei RĂSPUNS: 1.Pentru a avea o PISICĂ trebuie să îi oferi HRANĂ și ATENȚIE, Pisica=Hrana×Atentie #umor, #matematica, #scoala, #bancuri, #romania #gandestepozitiv 😁👇👉continuare in comentarii👇

@Sofi78 Un jurnal colectiv este un caiet, registru sau document partajat în care mai multe persoane scriu pe rând, contribuind împreună la crearea unei cronici comune.Spre deosebire de un jurnal intim (care este strict secret și personal), jurnalul colectiv este un spațiu social, bazat pe colaborare și transparență în cadrul unui grup. Instagram-ul anilor '90-'00. Fără filtre, doar cu mult suflet, desene cu carioca și reclame cu Nesquik decupate cu foarfeca. Apasă de două ori pe ecran dacă îți e dor de perioada aia! 🧸❤️ #oracol #copilarie #anii90 #nostalgie #generatiacucheialagat #amintiri #romaniaautentica #scoala #gandestepozitiv Urările de prietenie: „Nimic în lumea asta Nu este mai frumos Decât o prietenie Cu un suflet credincios.”„Amintirea nu se uită Ca o foaie de hârtie Doar o inimă curată O păstrează pe vecie.” Oracolul era un caiet (adesea dictando sau de matematică) transformat manual într-un jurnal colectiv al prieteniei și al secretelor. 😄👉continuare in comentarii👇

@Sofi78 Nu-mi pasă (Jurnalul Sofiei)📕 Voi ați scris vreodată într-un jurnal când erați supărați pe cineva? Un jurnal se poate face foarte simplu, neavând nevoie de reguli stricte, iar rolul lui principal este de a funcționa ca un spațiu sigur pentru gândurile tale. #romance, #drama, #jurnal, #dragoste, #adolescență, #fictiune #gandestepozitiv Poți folosi un caiet simplu, o agendă cu lacăt, un caiet cu spirală (ca cel al Sofiei) sau o aplicație digitală pe telefon ori calculator. Scrie când simți nevoia – fie în fiecare seară înainte de culcare, fie doar în momentele în care ești foarte încărcat emoțional. Nu te gândi la greșelile de gramatică, la caligrafie sau la cum sună frazele. Nimeni nu va citi ce scrii.

Terapie gratuită 😍🐴”pentru o zi stresantă. 🌿Cea mai ecologică mașină de tuns iarba. 😂🌱 Apasă pe ❤️ dacă îți oferă o stare de liniște. #cal #cai #horse #horses #animals #animale #gandestepozitiv

#poeziedesertar #nostalgie #filedejurnal #literatura #albastru #poezieromana #caietvechi #arta 😁Am găsit acest poem ascuns într-un caiet vechi, scris de mână. Se numește „Botez” și este o explozie de primăvară și albastru. Pe vremea când sentimentele se așezau cu stiloul pe hârtie, nu pe ecrane... 🖋️✨ Cum vi se pare? E atâta primăvară și atât de mult albastru... O bijuterie lirică rătăcită în timp, salvată dintr-un jurnal de epocă. 📜 Aceste versuri nu aparțin unui poet consacrat sau publicat în volume oficiale, ci reprezintă o creație personală, cel mai probabil o poezie de sertar sau o schiță lirică dintr-un jurnal intim.Indiciile care confirmă că textul nu aparține unui autor celebru și că ne aflăm în fața unui manuscris privat sunt: 👉Natura manuscrisului: Pagina provine dintr-un carnet personal, unde textul este scris direct sub formă de ciornă, cu tăieturi, modificări pe rânduri și reluări succesive ale acelorași versuri (un „laborator poetic” în care autorul încerca diverse variante ale aceleiași idei). 👉Absența din sursele literare: Sintagme extrem de specifice și originale precum „Călcăm albastru-n crângul de brad” sau „Împărăția cupola simțurilor” nu figurează în nicio antologie, bază de date literară sau operă a poeților români cunoscuți. ❤️Prin urmare, poemul „Botez” este o creație anonimă autentică, o bijuterie lirică dintr-un jurnal de epocă, scrisă de o persoană cu o puternică sensibilitate artistică și influențată de tehnicile simboliste.👇Mai multe detalii in comentarii...

#ColineleArgesului #gandestepozitiv A fost odată ca niciodată, pe vremea când bătrânul râu Argeș își croia drumul printre dealuri domoale și păduri de stejari, o tânără pe nume Anca. Ea trăia într-un sat ascuns printre colinele Argeșului și era cunoscută de toți localnicii pentru bunătatea ei și pentru ochii de un verde adânc, aidoma apelor de munte.Anca iubea nespus un tânăr olar din sat, pe nume Radu. Cei doi își juraseră credință veșnică, iar Radu începuse deja să strângă cel mai fin lut de pe malurile râului pentru a le construi o casă. Însă fericirea lor a fost curmată brusc într-o toamnă, când oastea țării a chemat toți flăcăii de rând să apere hotarele de o invazie necruțătoare. În noaptea dinaintea plecării, Anca și Radu s-au întâlnit pe cea mai înaltă colină, acolo unde pământul părea că atinge cerul.Radu i-a dăruit o mică amforă de lut ars.Amfora era modelată cu chipul ei și umplută cu apă limpede din Argeș.Tânărul i-a promis că se va întoarce înainte ca apa din vas să se usuce.Anii au trecut, iar războiul părea să nu se mai sfârșească. În fiecare zi, Anca urca pe coline, privea spre zările îndepărtate și vărsa câte o lacrimă fierbinte în amfora de lut, rugându-se ca Radu să fie ocrotit. Lacrimile ei, pline de dor și speranță, păstrau vasul mereu plin, ba chiar au început să dea pe dinafară.

#MareaNeagra #gandestepozitiv Pe plaja pustie, valurile mării își dictau ritmul liniștitor, lăsând spumă albă pe nisipul ud. Deasupra apei albastre, cerul părea să prindă viață, transformat într-o pânză uriașă pentru jocurile vântului.Noroacele mari și pufoase se adunaseră într-o formă neobișnuită, plutind ca o insulă misterioasă suspendată în aer. Printre ele, razele soarelui se strecurau timid, desenând umbre argintii pe suprafața mării. Un nor mai mic, desprins par parcă din grupul principal, plutea mai jos, ca o mică barcă de salvare gata să ancoreze pe linia orizontului.Pentru Valentin un tânăr scriitor așezat pe mal, această imagine nu era doar un peisaj frumos. Era o poveste despre libertate și călătorie. Își imagina că norii sunt, de fapt, gândurile oamenilor care zboară libere deasupra lumii, căutând un loc unde să devină realitate. Privind cum valurile sparg tăcerea, a deschis caietul și a început să scrie primele rânduri ale unui nou roman, inspirat de liniștea perfectă dintre cer și mare.

#lupulBrasov #gandestepozitiv A fost odată, într-o pădure deasă de la poalele Tâmpei, un pui de lup pe nume Codrin. Codrin nu era un lup obișnuit; în loc să urle la lună cu o voce de speriat, sunetul lui părea mai degrabă un cântec melancolic care liniștea întreaga pădure. Într-o iarnă deosebit de grea, când zăpada acoperise complet urmele prăzii, Codrin s-a rătăcit de haita lui în căutare de hrană și a ajuns la marginea orașului Brașov. Slăbit și înghețat, a fost găsit de oamenii inimoși de la Grădina Zoologică din Noua.La început, noul cămin i s-a părut straniu. În loc de copaci nesfârșiți, avea un spațiu delimitat, dar plin de verdeață, adăpost cald și hrană din bunică în bunică. Cel mai dificil i-a fost să se obișnuiască cu privirile curioase ale vizitatorilor. În fiecare dimineață, copii cu ochi mari și bunici zâmbitori se opreau în fața țarcului său, strigându-l și încercând să-i câștige atenția.Codrin a înțeles repede că rolul lui se schimbase. Nu mai era vânătorul temut al codrilor, ci devenise un ambasador al naturii sălbatice. A legat o prietenie specială cu un îngrijitor bătrân, domnul Valentin, care îi vorbea în șoaptă și îi aducea crengi proaspete de brad pentru ca țarcul să miroasă a munte. În serile lungi de vară, când parcul se închidea și liniștea se așeza peste cartierul Noua, Codrin urca pe cea mai înaltă stâncă din adăpostul său. Privea spre crestele Postăvarului și începea să cânte.Lupii din libertate, aflați sus pe munte, îi auzeau chemarea și îi răspundeau din depărtare. Vizitatorii care rămâneau uneori la hotelurile din apropiere jurau că nicăieri în lume nu se auzea un ecou mai frumos. Codrin nu se simțea singur; știa că menirea lui era să le arate oamenilor frumusețea ascunsă a animalelor sălbatice, devenind o adevărată legendă vie a Brașovului, un pod între lumea urbană și inima sălbatică a Carpaților.

https://www.facebook.com/monicaiagar.monica/posts/pfbid0YKme2D6EMQFKy76LVrY4dBTgcp7vjoYNLgqU9eAKk9eG6eNam7mmy1H9jkKLdpnpl