Privind această imagine cu roata panoramică din Constanța pe sub cerul senin, e greu de crezut ce momente critice s-au trăit pe 5 iunie. O drona militară plină cu explozibil a fost la un pas de a distruge această liniște. Am scris câteva versuri dedicate scafandrilor EOD și salvatorilor ISU care au pus viața noastră mai presus de a lor: #POEZIE #Constanta #PortulTomis #MareaNeagra #Eroi #Respect #Poezie #5iunie2026 Mulțumire salvatorilor Constanței Pe cerul de cobalt, sub nori de bumbac, Se-nvârte agale o roată de fier, Iar valurile mării la țărmuri se bat, Unind într-o dungă pământul și cer. Privind spre faleză, sub soare blând, cald, Nimic nu trădează ce-a fost pe cinci iunie, Când moartea plutea într-un gri de smarald Și liniștea mării era o minciună. O drona din valuri, cu pântece greu, Adusă de vânt și de războaie străine, Pândea în port, sub un sumbru semn, rău, Să stingă lumina din zilele bune. Dar marea ascunde și oameni de fier, Scafandrii de geniu ce-n ape coboară, Ce lasă în urmă lumina din cer Să înfrunte o bombă ce-n valuri coboară. Și oameni în roșu, cu suflet curat, Au strâns de pe diguri fricoși și civili, În timp ce secunda pe ceas s-a scurs, grav, Iar moartea urla prin explozii, fragili. A bubuit portul, pământul s-a strâns, Dar nicio viață n-a fost secerată, Căci scutul de oameni sub cer s-a întins Și viața în port a fost salvată, curată. Azi roata din Tomis se-nvârte la fel, Copiii se joacă, pescarii stau calmi, Căci eroii discreți, sub un mare țel, Au strâns marea-ntreagă în propriii palmi

#MareaNeagra #gandestepozitiv Pe plaja pustie, valurile mării își dictau ritmul liniștitor, lăsând spumă albă pe nisipul ud. Deasupra apei albastre, cerul părea să prindă viață, transformat într-o pânză uriașă pentru jocurile vântului.Noroacele mari și pufoase se adunaseră într-o formă neobișnuită, plutind ca o insulă misterioasă suspendată în aer. Printre ele, razele soarelui se strecurau timid, desenând umbre argintii pe suprafața mării. Un nor mai mic, desprins par parcă din grupul principal, plutea mai jos, ca o mică barcă de salvare gata să ancoreze pe linia orizontului.Pentru Valentin un tânăr scriitor așezat pe mal, această imagine nu era doar un peisaj frumos. Era o poveste despre libertate și călătorie. Își imagina că norii sunt, de fapt, gândurile oamenilor care zboară libere deasupra lumii, căutând un loc unde să devină realitate. Privind cum valurile sparg tăcerea, a deschis caietul și a început să scrie primele rânduri ale unui nou roman, inspirat de liniștea perfectă dintre cer și mare.

#MareaNeagră #gandestepozitiv Marea Neagră nu a fost mereu atât de tăcută. Bătrânii pescari din Constanța spun că, în zilele cu cer plumburiu, marea își îmbracă mantia de secrete și vorbește doar cu cei care știu să o asculte.Într-o dimineață răcoroasă de primăvară, un tânăr pe nume Valentin se plimba pe plaja pustie, acoperită de scoici mărunte. Cerul era acoperit de nori joși, iar linia orizontului părea să se dizolve în apa cenușiu-verzuie. Valurile mici se spărgeau leneș la picioarele lui, lăsând în urmă o spumă albă ca o dantelă fină.În timp ce privea digul îndepărtat, Valentin a observat ceva neobișnuit. La doar câțiva metri de mal, apa a început să strălucească cu o nuanță nefirească de smarald. Din spuma unui val mai puternic, s-a ivit o scoică uriașă, perfect conservată, cum nu mai văzuse niciodată pe aceste țărmuri.